Se poate!

Poate că vă amintiţi de „Viaţa plină de rahat” acelui mai vechi clopot din Braşov. Începând cu festivalul „Musica Coronensis” şi continuând cu cele două concerte „Pentru clopotul nostru” braşoveni şi nebraşoveni au putut afla că în turnul Casei Sfatului din Braşov se află un clopot ce are nevoie de ajutor (în special material) pentru a-şi relua activitatea pentru care fusese pus acolo.

Cu bucurie anunţ faptul că tot efortul nostru nu a fost în zadar. Vreau în cele ce urmează să fac reclamă „pe faţă” (deloc mascată) unei companii care are plăcerea şi curajul (în timp de criză) de a investi în patrimoniul pe care îl avem. La sfârşitul anului trecut reprezentanţii companiei VELUX Romania ne-au contactat spunându-ne ceva de genul: „Am văzut la televizor apelul pe care l-aţi făcut cu privire la clopotul din Piaţa Sfatului. Noi investim în reabilitarea clădirilor istorice şi vrem să acoperim suma până la 7000 de lei pentru refacerea mecanismului din turn.” Trebuie să amintesc faptul că estimarea făcută de ceasornicarul ce se ocupă de ceasul din turnul Casei Sfatului a fost în jurul acestei sume, de 7000 lei. Deci oamenii ăştia de la VELUX aveau de gând să plătească toată suma necesară.

Între timp tot efortul nostru a reuşit să atragă atenţia Consiliului Judeţean Braşov – în grija căruia de altfel se află Casa Sfatului! – care s-a trezit şi s-a hotărât să-şi asume această responsabilitate de a reda Braşovului sunetul clopotului. Atfel, se vor face şi lucrări de reamenajare în turn pentru a înlocui lemnul degradat, pentru a pune plasa de protecţie împotriva porumbeilor şamd.

Uitându-mă înapoi pot să spun că dacă ai o idee bună, daca investeşti cât poţi în ea şi dacă nu renunţi cu primul obstacol pe care îl întâşneşti, chiar se poate!.. Şi când te gândeşti că totul a început de la un zoom pe care Steffen Schlandt (organistul Bisericii Negre) l-a făcu pe turnul Casei Sfatului şi (re-)descopereirea sa.

Informaţii oficiale despre ce s-a mai întâmplat în povestea asta găsiţi aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s