Între iarnă şi primăvară cu Tudor Gheorghe

Să nu-mi spuneţi mie că n-aţi auzit (măcar) de Tudor Gheorghe! E drept, se poate ca românii de peste hotare să-l fi îndrăgit şi ascultat mai mult decât cei de pe „acasă” pentru că el a reprezentat la un moment dat singura legătură cu „Patria”. Dar nu despre „dorul nestins”  şi „chemarea pământului” vreau să vorbesc aici şi acum.

Cine a mai ridicat ochii din asfalt sau pavaj când a mers prin oraş a putut vedea un afiş caAfis concert cel de aici. Periodic vedem faţa lui Tudor Gheorghe pe vreun afiş în oraşul nostru, pentru că omul chiar se ţine de treabă. Pentru mulţi dintre noi e poate doar „tipu’ ăla chelios şi cu mustaţă care cântă muzică populară”, pentru alţii este „un alt folkist”, dar în acelaşi timp este şi „maestrul Tudor Gheorghe” pentru alţii sau chiar „cel mai reprezentant muzician al nostru peste hotare”. Oricum l-am eticheta pe Tudor Gheorghe el este şi face ceea ce face. În cazul în care habar n-aveţi ce face el, daţi un search pe YouTube pe numele lui şi o să vedeţi.

De ce am scris toate astea? Ca să vă invit pe 1 martie 2010 la Teatrul „Sică Alexandrescu” la concertul „Iarna, Primăvara” din „Stagiunea permanentelor frumuseţi” la care eu mă voi duce. Ştiu că pentru mulţi (si pt mine!) preţul biletelor (între 60 – 150 de lei) este inaccesibil. Dar dacă aveţi banii ăştia puteţi să mergeţi la casa de bilete de la teatru sau la librăria „St. O. Iosif” şi să vă procuraţi (asta dacă mai găsiţi). Eu unul am intrat în contact cu muzica sa foarte recent şi pot să mărturisesc că cel puţin ceea ce se va cânta luni pe scena teatrului va fi un produs de calitate, o expresie a „românismului”, un „frumos” 100% autohton (şi eu nu’s nici pe de parte un patriot înflăcărat).

PS: Dacă ajungeţi la concert să vă uitaţi atent în partea stângă a corului, pe rândul din spate…s-ar putea să recunoaşteţi personajul din „Hidrantul renascentist”

PS (la PS…sau PPS – dar asta aduce a PortablePlayStation :D): Ca să clarific, că deja am derutat lumea destul (m-au întrebat câţiva dacă pan’ la urmă merg sau nu?), voi fi prezent şi chiar participant activ la spectacol. O să cânt în corul care îl va acompania pe Tudor Gheorghe. (e destul de clar acum, domnu’ Radu?)

Anunțuri

7 gânduri despre „Între iarnă şi primăvară cu Tudor Gheorghe

  1. As vrea tare mult sa cant si eu pe scena, in cor, cu Tudor Gheorghe. Ma poate ajuta cineva cum sa ajung sa fac asta?
    Ii sctiu multe cantece pe de rost, am voce, dar nu cant undeva anume, dar VREAU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s