Cea mai plină zi de festival

După două zile în care avem numai un concert seara (la ora 19:00) vine ziua de sâmbătă pe care aţi putea să o petreceţi numai la festival (bine, nu chiar! dar dă bine să zic aşa…:) ). O zi ce va fi marcată de inaugurarea noului ceas din turnul Casei Sfatului, dar şi de o altă noutate pentru Musica Coronensis: proiecţie de film. Este vorba despre primul film documentar despre legătura între Biserica Neagră şi muzica din Transilvania şi cred că este primul de acest gen realizat într-un mod profesionist. E zic să nu vă mulţumiţi doar cu manifestarea din Piaţa Sfatului şi să daţi o fugă şi la ora 17:00 la Reduta, mai ales că e moca. Filmul ţine 45 de minute, în sală va fi şi Radu Gabrea (regizorul) şi Horia Andreescu (maestrul a cărui poveste se va intersecta în film cu cea a Bisericii Negre), iar la final cine are întrebări (am înţeles că) poate să le adreseze acestora (pe marginea filmului).

Informaţiile oficiale sună cam aşa: „Sâmbătă, 16 octombrie, va fi ziua în care organizatorii festivalului Musica Coronensis au pregătit pentru publicul braşovean patru evenimente muzicale la care acesta are acces gratuit: două concerte camerale, o proiecţie de film şi…” [Mai departe aici]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s