„Norocul” de pe trotuarele Braşovului

O problemă de urbanism

(Materialul care urmează reprezintă o temă pentru cursul de Sociologie Urbană pe care l-am avut în facultate. L-am postat aici atât pentru faptul că încă este de actualitate – pe de-o parte, cât şi pentru că mi s-a părut amuzant tonul şi modul în care l-am scris…parcă mă uit la desenele făcute la grădiniţă, eu fiind acum în clasa a III-a)

1. Identificarea problemei

Trotuarele Braşovului devin tot mai înguste odată cu lărgirea străzilor care nu mai fac faţă traficului şi afluxului de automobile care creşte de la lună la lună. Am ajuns să ne în ghesuim unii pe lângă alţii la orele aglomerate când toată lumea pare să aibă treburi de rezolvat în centru. Nu este de ajuns că trebuie sa ai un joc de glezne şi de genunchi – pentru schimbări rapide de direcţie, că mai trebuie sa te fereşti şi de maşinile parcate până în zidurile caselor sau gardurile acestora. Dar, pe lângă toate acestea, trebuie să ai şi un „al teilea ochi” vigilent care să vegheze ca nu cumva să ai „norocul” de a călca în vreun rahat de câine. Exact! rahaţii de câine au devenit o problemă a urbei noastre. Mersul pe jos a devenit la fel de stresant şi solicitant ca şofatul; atenţia distributivă este exersată la maxim, deoarece în exerciţiul de slalom printre rahaţi este foarte uşor să se producă accidente: lovirea stâlpilor de electricitate, a acelor stîlpi care împiedică accesul maşinilor pe trotuar, sau al celorlalţi participanţi la „traficul trotuar”.

2. Prezentarea problemei

Până în momentul de faţa  nu am văzut nicio lucrare care să trateze acest subiect, niciun proiect care să găsească soluţii pentru această problemă. Nu cred că este cineva care poate spune că nu este de interes tratarea acestui subiect, mai ales dacă a umblat în ultimul timp pe trotuarele Braşovului, şi mai ales – ceea ce este şi mai grav – pe trotuarele din centrul vechi. Problema devine şi mai stringentă odată cu încălzirea vremii pe timp de iarna, sau odată cu venirea primăverii: toţi rahaţii de câine (sau, să spunem într-un mod mai „academic”, toate fecalele câinilor) care au stat ascunşi în zăpadă ies acum la iveală, unul lângă altul, formând un lanţ continuu, pe lângă case, sau pe lângă borduri. Din experienţă proprie pot să spun că nu ai cum să nu te trezeşti călcând intr-un „noroc” (sau după caz „norocel”) periodic, la cel mult câteva luni.

Această problemă este una mai complexă decât pare la prima vedere. În primul rând este o problemă de igienă stradală, de care se ocupă firmele de salubrizare care au câştigat licitaţia pentru curăţenia publică. Dar se pare că aceste firme nu au pregătite pubele separate pentru astfel de deşeri, deoarece fecalele câinilor intră în altă categorie de deşeuri şi nu pot fi colectate laolaltă cu celelalte. În al doilea rând este şi o problemă a Serviciului de Gestionare a Animalelor, al cărui domeniu de activitate este următorul:

  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii privind gestionarea câinilor fără stapân din municipiului Brasov, dar şi din alte localităţi.
  • Urmărirea respectării prevederilor O.U.G. nr. 155/2001, H.C.L .nr. 437/2001.
  • Constatarea şi aplicarea de amenzi contravenţionale în cazul încălcării prevederilor H.C.L. nr. 437/2001 privind Regulamentul de creştere şi deţinere a animalelor domestice şi a păsărilor de curte în municipiul Braşov

În conformitate cu prevederile H.CL. nr. 437/201 privind „Regulamentul de creştere şi deţinere a animalelor domestice şi a păsărilor de curte în municipiul Braşov ” , cetăţenii care îşi plimbă cânii pe domeniul public al municipiului Braşov, au obligaţia să deţină asupra lor carnetul de sănătate al câinelui şi de asemenea măturica,punga PVC şi mănuşi în vederea colectării dejecţiilor produse de câine.

Din câte se pare acest Serviciu de Gestionare a Animalelor nu se ocupă în mod eficient de respectarea H.C.L. nr. 437/2001 de către posesorii de câini din Braşov. Braşovul se laudă de rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, având un procent bun, la nivel de ţară, în ceea ce priveşte gestionarea acestei probleme. Deci rahaţii de câine de pe străzi nu mai provin în mare măsură de la câinii maidanezi, ci de la câinii cetăţenilor Braşovului. Astfel ajungem la cel de-al treilea segment de responsabili ai acestei probleme: proprietarii câinilor.

După cum spune şi hotărârea Consiliului Local, proprietarii au obligaţia de a avea asupra lor, atunci când ies cu câinii lor la plimbare, materialele necesare de a strânge după mizeria lăsată de animalele de companie. Fiecare cetăţean alege să fie unul “bun” (care respectă legile şi îi respectă şi pe ceilalţi) sau să fie unul pe care nu îl interesează ceilalţi şi se vede doar pe el şi animalul său. Aici este vorba de o problemă de educaţie şi de nivel de civilizaţie, pentru că fiecare hotărăşte în dreptul lui dacă să se conformeze legilor, normelor, sau nu. Sunt puţini cei care îşi fac datoria de cetăţeni şi curăţă mizeria după câinele lor. Urmărind această problemă şi discuţiile de pe merginea ei am găsit pe un forum următoarea afirmaţie a unui proprietar de câine:

Chow05 / Aug 2 2006, 13:36

Da, e o realitate trista. Ca sa nu mai spun ca mi s-a intamplat nu de putine ori sa rada lumea de mine cand adunam ce lasa cainele. Pe de alta parte toata lumea se vaita de mizerie. Mai este mult de „lucru”.
PS: Sa stii ca nici Brasovul nu e un oras curat. Si eu trebuie sa fiu cu ochii in 4 cand ies cu cainele, sa nu calc in ceva moale. Din cand in cand mai ofer pungi si altora (am luat si injuraturi pe chestia asta, dar nu ma las)

Scriind despre aceeaşi problemă cu care se confrunta şi oraşul Dallas din S.U.A., Virginia Postrel  nota în “D Magazine” din Iunie 2003 : “Like graffiti, rampant dog droppings can indicate a city in decline. In Dallas, however, they just indicate a city that hasn’t grown up yet.” Nu vreau să cred că în cazul Braşovului este vorba de un oraş aflat în declin, ci mai de grabă înclin să cred că şi braşovenii sunt, din punctul de vedere al civilizaţiei şi bunului simţ, ca nişte copii care terbuie să mai crească, să se maturizeze din acest punct de vedere. Şi după cum ştim un copil nu se poate maturiza fără a fi pedepsit şi a înţelege unde a greşit; în cazul braşovenilor se pare că amenzile (care nu se ridică peste 100 de lei în acest caz) nu sunt o pedeapsă care să le schimbe comportamentul, iar cei care ar trebui să dea aceste amenzi nu sunt nici ei “părinţii” exemplari care să aplice prompt sancţiunile.

O problemă anexă acesteia, este şi aceea că proprietarii de câini nu au unde să-şi plimbe animalele. Sunt puţine parcuri şi locuri unde câinii pot să se mişte în voie şi de aceea soluţia cea mai simplă rămâne plimbarea lor în faţa blocului, sau pe strada din faţa şi apropierea casei.

3. Găsirea de soluţii

Braşovul nu este singurul oraş care se confruntă cu această problemă şi nu va fii nici ultimul. O serie de oraşe din Europa sau America au avut de rezolvat problema rahaţilor de câine. Mai sus aminteam de oraşul Dallas din S.U.A., de asemenea mai sunt şi San Francisco sau New York , sau în Europa Viena (capitala Austriei!). În fiecare dintre aceste oraşe s-au căutat soluţii; în unele rezolvarea s-a găsit, în altele problema continuă să existe.

Spre exemplu San Francisco a găsit cea mai bună şi de perspectivă soluţie: transformarea fecalelor de câine (şi a fecalelor altor animale din toată zona) în energie. Cum? Firma de salubrizare a pus la punct un sistem de colectare a fecalelor de câine prin am plasarea de pubele speciale unde oamenii puteau pune în pungi biodegradabile ce au strâns după câinii lor. Apoi acestea erau strânse şi duse la centrul de colectare, unde erau puse într-un mediu anaerob sub acţiunea unor bacterii care le transormau în metan. De aici acesta era captat şi trimis către centralele care produc energie electrică, sau era captat pentru consumul casnic de gaz metan sau gaz lichefiat. Este vorba de un program complex de dezvoltare durabilă în domneiului resurselor alternative de energie. O investiţie enormă, dar care pe termen lung va aduce rezultate remarcabile.

Este evident că momentan Braşovul nu dispune de astfel de fonduri pentru crearea unui astfel de centru (cu tehnologia de care ar avea nevoie), dar s-ar putea încerca, pe viitor, atragerea de investitori interesaţi în acest domeniu. Cum gazul metan a ajuns să fie importat în cantitate de 60%, este bine de avut în vedere găsirea de resurse alternative, mai puţin costisitoare.

Stephen J. Dubner şi Steven D. Levitt, coautorii bestsellerului Freakonomics, au găsit o soluţie, pe cât de eficientă. pe atât de costisitoare: prelevarea de mostre AND de la fiecare câine al new-yorkezilor. Cum funcţionează acest sistem: când proprietarul câinelui îi face acestuia carnetul de sănătate i se va lua şi AND-ul, acesta fiind înregistrat într-o bază de date. În felul acesta, când unul din proprietari nu va respecta legea care îi obligă să cureţe mizeria lăsată de câine, el va putea fii identificat după AND-ul animalului de companie şi va plăti scump pentru nerespectarea legii. Tot programul s-ar ridica la costuri astronomice: 40 de milioane de dolari!(plus costurile patrulei speciale de poliţişti care să se ocupe de aceasta). Soluţia dată de aceşti autori este mai jult una ironică, legată de infimul preţ al unei amenzi pentru nerespectarea legii care în New York este de doar 50 de dolari.

În Viena, o asociaţie care militează împotriva câinilor din capitala Austriei, exasperaţi de mulţimea mizeriei lăsate de aceştia şi săpânii lor, au găsit o metodă de a atrage atenţia opiniei publice asupra faptului că există o problemă. Ei s-au hotîrât sa marcheze prezenţa oricărui rahat de câine peintr-un steguleţ – şi nu orice steguleţ, ci chiar cel al ţării lor.

Un prim pas în rezolvarea problemei din Braşov ar putea fii chiar acesta: adunarea de voluntari din rîndul elevilor, studenţilor, care să-şi facă timp în fiecare zi să marcheze “noroacele” de pe trotuarele din centrul Brşovului. În felul acesta oamenii ar fii mai atenţi şi ar fii puşi pe gînduri asupra acestui lucru.
De asemenea ar pute fi amplasate diferite pancarte, cu inscripţii de genul: “Norocul şi-l face fiecare. Nu avem nevoie de noroacele voastre!” Sau cu diferite mesaje care să îi atenţioneze pe cei care îşi plimbă câinii. Să se amplaseze în zonele frecventate de proprietarii de câini pubele speciale pentru fecalele animalelor lor, punându-li-se în acelaşi timp la dispoziţie cîte o punga pentru ele.

O altă soluţie ar fi plătirea unei taxe pentru cei care au câini. Aceasta ar putea fi colectată în momentul în care câinele este înregistrat şi la fiecare vizită periodică la veterinar. Din aceşti bani s-ar putea plăti o firmă privată care să se ocupe în mod expres de colectarea rahaţilor de pe trotuare. S-a încercat introducerea în  H.C.L. nr. 437/2001 a unui articol care prevedea ca proprietarii de câini să plătească impozit pentru animalele lor, dar nu a fost acceptat acest articol.

De asemenea ar putea fi schimbată sancţiunea pentru cei care nu respectă legea: să nu mai plătească o sumă de bani, ci să fie obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii. Pentru prima abatere cetăţeanul va fi doar atenţionat; la o a doua abatere însă el va trebui să presteze câteva ore de muncă ăn folosul comunităţii, exact în aceea de a strânge rahaţii de câine de pe străzile din zoma în care el locuieşte, ca astfel toţi vecinii să îl vadă şi să-l recunoască. În modul acesta s-ar realiza şi o anumită educare a cetăţeanului, iar ceilalţi proprietari ar putea astfel învăţa din greşelile altora.

Este neapărată nevoie de crearea unor spaţii verzi unde oamenii îşi pot plimba patrupedele liniştiţi. În momentul de faţă locurile de joacă ale copiilor sunt intersectate cu parcurile unde oamenii îşi plimbă câinii, ceea ce duce la un risc de accidente: copii muşcaţi, posibile contactări de boli de la microbi etc. Un astfel de parc nu trebuie făcut neapărat de municipalitate, din banii publici. Se pot stimula anumite firme, sau oameni cu bunăstare, care au dragoste pentru câini, care să amenajeze astfel de parcuri pentru câini. Atunci fiecare om care va frecventa aceste parcuri va ştii că cineva a plătit pentru a face acel parc şi va avea obligaţia atât din aprtea proprietarului prin regulile afişate la intrare, cât şi obligaţia morală de a strânge fecalele propriului câine.

Dacă această problemă a rahaţilor de câine ar fi rezolvată în oricare ar fi ea metoda, atunci s-ar produce mai multe schimbări şi în alte compartimente: oamenii nu ar mai fii atât de stresaţi când ar merge pe stradă şi astfel s-ar diminua numărul de divergenţe pe stradă, turiştii nu ar mai fi nevoiţi sa plece cu o “minunată” amintire pe încălţăminte şi ar reveni cu drag în Braşov, aspectul estetic al străzilor nu ar mai avea de suferit şi mirosul nu ar mai fii atât de deranjant.

Anunțuri

Un gând despre „„Norocul” de pe trotuarele Braşovului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s