The Danish Boys Choir concertează la Biserica Neagră

Ca şi când trei concerte de orgă pe săptămână nu ar fi fost de ajuns, Biserica Neagră este gazda unui concert, de data aceasta coral, cu invitaţi din străinătate. Cu toate că în mod normal biserica este închisă lunea, pentru că nu s-a dorit să se refuze cererea celor care au organizat turneul The Danish Boys Choir, concertul va avea loc la ora 18:00.

Deci, dacă vreţi să ascultaţi 40 de băieţi (drăguţi) şi adolescenţi (nu ştiu dacă sunt la fel de drăguţi :D) cântând muzică daneză şi de pe alte meleaguri europene, sunteţi aşteptaţi luni, 9 iulie, la ora 18:00 (accesul se face de la 17:30) la Biserica Neagră.

Am mai spus şi cu o ocazie trecută că îmi plac mult aceste coruri şi regret că nu m-am născut undeva unde ai mei să mă poată înscrie într-un astfel de cor. Dar discuţia asta nu cred că e de interes pentru voi, aşa că vă las să vă hotărâţi dacă veniţi sau nu 😉

Alte detalii despre programul concertului şi cor găsiţi la Informaţii Oficiale.

UPDATE: Programul concertului

Gør dig rede, bliv lys
S. Birch · Es. 60: 1-3
Pregăteşte-te să devii lumină
Nogen må våge i verdens nat
T. Kverno · S. Ellingsen
Celor care veghează în noaptea lumii
Det folk, der vandrer i mørket
M. Kuhlmann · Es. 9:1-2,5
Pentru cei care orbecăie în întuneric
Vær stærk, min sjæl
B. Grønbech · S. Ellingsen
Fii tare, sufletul meu
Hør det, Sion
A. Smith · K.L. Aastrup
Ascultă, Sion 
Hvem skal vi gå til, Herre
E. Hovland · B.G. Hallqvist
Către cine ne îndreptăm, Dumnezeule? 
Maria gennem torne
German (J. Høybye) · T. Alvad
Maria printre spini
In monte oliveti
G.B. Martini
Pe muntele măslinilor
Ave verum corpus
W.A. Mozart
Ave verum corpus
Benedictus
B. Lewis
Benedictus
Circles of Motion
B. Chilcott · J. Harjo
Cercurile mişcării
O Lord, support us
B. Chilcott · J.H. Newman
O Doamne, ajută-ne
Peace Mass
B. Chilcott
Missă de pace
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s