Să fiţi mulţi ani, oameni buni!

Nu m-au atins niciodată prea tare cuvintele „La Mulţi Ani” spuse de revelion sau imediat după. Recunosc, le folosesc atunci când s-a terminat inspiraţia şi urările nu mai ies la fel de bine pentru fiecare persoană cu care mă văd. Mă conformez şi eu cutumei de a articula sunetele prin care lumea arată că (cică) îi pasă de viaţa ta şi de cum îţi va merge încă un an.

Cred însă în urările pe care le simţi de-a lungul unui an, sau din timp în timp chiar dacă nu e ajun de an nou, atunci când cineva chiar se interesează de cum îţi este viaţa şi sufletul. Cred în momentele, planificate sau spontane, când simţi că cineva îţi doreşte nu doar mulţi ani, ci secvenţe adunate care să se materializeze la final în amintirea unui an în care te-ai bucurat cu adevărat, ai simţit că trăieşti pentru ceva anume, ai avut realizări, împliniri, frământări sau eşecuri, ai râs cu lacrimi sau ai plâns cu pace.

Eu vă doresc să fiţi acest tip de urători (atenţie! nu urâtori) pentru cei din jurul vostru. Ce ne costă ca în 2013 să lăsăm cuvintele goale la o parte şi să fim noi anii mulţi pentru ceilalţi? Mi-a plăcut rezoluţia de început de an a unui prieten care a spus că nu îşi doreşte un 2013 mai bun, ci îşi doreşte ca el să fie mai bun în 2013.

Ia legătura cu o cunoştină de care ai uitat, sună-ţi rudele cu care nu ai mai vorbit de mult, contactează-ţi foşti colegi nu doar pentru că te pot ajuta cu „o pilă”, întâlneşte-te cu prietenii tăi dincolo de Wall-uri, Like-uri şi Comment-uri, în viaţa reală, fă pauze pentru tine şi familia ta din alergarea asta bezmetică prin viaţă.

31

Să fiţi mulţi ani, oameni buni!

Anunțuri

Un gând despre „Să fiţi mulţi ani, oameni buni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s