Ce face Biserica Evanghelică C.A. cu banii de pe chirii

Această postare nu doreşte să se poziţioneze în polemicile lansate de reprezentanţii CJ Braşov legate de solicitările „imorale” (în viziunea domnului vicepreşedinte Pascu) ale proprietarului de a cere chirie pt un imobil retrocedat, unde îşi desfăşoară activitatea instituţiile din subordinea CJ. Intenţia este de a exemplifica ce face Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov cu fondurile colectate din chirii. Deoarece instituţia îşi autofinanţează activităţile, valorificarea imobilelor este vitală pentru desfăşurarea activităţilor şi proiectelor ce vizează viaţa bisericească, dar mai ales latura ce ţine de patrimoniu şi cultură. În continuare am să vă prezint principalele ramuri ale activităţii Parohiei, cu exemple de proiecte aflate în derulare:

–       Proiecte de restaurare de anvergură:

  • Restaurarea imobilelor din Piaţa Sfatului Nr. 16 (implicând costuri de peste 4.000.000 euro), imobile ce vor primi o destinaţie culturală urmând a fi accesibile tuturor braşovenilor,
  • Biserica Sf. Martin situată pe Dealul Cetăţii ce implică cheltuieli de 400.000 euro şi care va fi introdusă în circuitul cultural prin organizarea de concerte şi evenimente (Muzeul Civilizaţiei Urbane a găzduit recent o expoziţie legată de lucrările la această biserică),
  • reabilitarea şi reamenajarea Curţii Johannes Honterus (spaţiul din jurul Bisericii Negre) în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov; studiul arheologic a scos la iveală vestigii arheologice deosebite, care se află în curs de conservare şi restaurare pe cheltuiala parohiei.

–       Patrimoniu:

  • conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a colecţiei de covoare otomane din Biserica Neagră,
  • editarea ştiinţifică a veşmintelor preoţeşti medievale şi restaurarea acestora,
  • restaurarea orgii istorice din Hamba.

–       Muzică:

  • stagiunea estivală a concertelor de orgă,
  • concerte simfonice în Biserica Neagră susţinute de Filarmonica Braşov (închiriere gratuită a Bisericii Negre),
  • concert cu violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius,
  • festivalul Musica Coronensis.

–       Arhiva Bisericii Negre:

  • ca parte a infrastructurii ştiinţifice a Braşovului, care valorifică un fond arhivistic de importanţă transregională dintr-o perioadă istorică greu accesibilă cercetătorilor.

–       Social:

  • Cămin de bătrâni,
  • 122 de familii cu chirii la nivelul celor practicate de RIAL,
  • îngrijire la domiciliu şi ajutoare permanente acordate membrilor comunităţii.

–       Educaţie:

  • proiecte educaţionale şi confesionale pentru cca. 750 de copii şi tineri de toate vârstele,
  • grădiniţă evanghelică.

Pe lângă acestea, rămâne constantă activitatea de a conserva, valorifica şi promova cel mai important monument al Braşovului, Biserica Neagră, care a avut în 2012 aproximativ 200.000 de vizitatori. Cheltuielile anuale alocate lucrărilor de conservare şi de funcţionare a Bisericii Negre se ridică la o sumă anuală de circa 150.000 lei.

PS: Apropo, ştiţi cam care sunt chiriile solicitate pentru cele două muzee şi maternitate? 12 lei/m.p. pentru Muzeul de Artă, de 10 lei/m.p. pentru Muzeul de Etnografie iar pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie S. D. Sbârcea (maternitatea) de 2 lei/m.p. Ce ziceţi, cam pe unde se situează valorile astea pe piaţa imobiliară braşoveană?

EDIT: Am zis iniţial să nu pun în articol, dar m-am răzgândit şi completez – Până în prezent Biserica Evanghelică nu a încasat chirii pentru niciunul dintre imobilele ocupate de instituţiile subordonate sau coordonate de C. J. Braşov (este vorba de perioade care încep de la 6 luni şi ajung până la 6 ani la unele imobile).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s