La mulţi ani, Hans Eckart Schlandt!

Astăzi, 20 februarie, organistul Hans Eckart Schlandt împlineşte 73 de ani (din care peste 50 de ani alături de orga Buchholz a Bisericii Negre). Sunt onorat şi bucuros să-l cunosc pe acest om de o modestie şi bunătate ieşite din comun. Pentru că am ţinut neapărat să marchez această zi, împărtăşesc cu voi un interviu pe care i l-am luat în 2011 (13 aprilie), pentru un proiect de-al meu din anii studenţiei.

Eckart_SchlandtDe obicei îl găsesc pe bancapupitrului orgii, după ce a terminat de studiat, cu un ziar în mână. De fiecare dată are pregătită pentru tine o curiozitate din lumea muzicii, din istoria oraşului sau o anecdotă pe care o ştie încă din tinereţe. Persoană meticuloasă, calculată, pe care nu o poţi surprinde enervându-se sau vorbind pe un ton agresiv, pare întotdeauna disponibil la astfel de întâlniri.

Beni Ghegoiu: Când am vorbit ieri la telefon mi-aţi spus că îmi puteţi acorda acest interviu de la ora 10, după ce terminaţi cu studiul. Mai aveţi nevoie de el, după o viaţă întreagă în care aţi studiat, iar orga nu mai are niciun secret faţă de dumneavoastră?

Eckart Schlandt: Vai de mine! O săptămână dacă nu studiez se răzbună. Şi mai ales când ajungi la o anumită vârstă reflexele nu mai răspund aşa cum erai obişnuit şi trebuie să studiezi mai mult. De obicei, dacă ţi-ai creat un oarecare nume, numele acesta obligă şi nu ai voie să cânţi sub un anumit nivel. Şi cum am spus înainte, vârsta îşi spune cuvântul şi ca să contrabalansez studiez (râde).

B.G.: Dacă ar fi să iau întrebarea din schiţa lui Caragiale, „Ce iaşte aceea muzica?”, şi să v-o adresez, ce mi-aţi răspunde?

E.S.: Pentru mine este poate  ceva cu totul special, pentru că de când m-am născut în familia noastră s-a făcut muzică – mai puţin doi ani jumate cât tata a fost deportat în Rusia, dar cum s-a întors imediat am început lecţiile. Şi fratele meu şi sora mea cântau; mama cânta, când era tânără, la pian şi era în cor. Nici nu exista ceva în afară de muzică. Deci mi-e greu să răspund la întrebarea asta…este o a doua natură, la noi în familie.

B.G.: Pe parcursul formării domneavoastră, poate când eraţi la conservator, aţi avut momente în care să vă descurajaţi sau să vi se pară prea greu?

E.S.: La mine era o dilemă: mi-a plăcut şi pianul, mi-a plăcut şi orga. Tata ar fi vrut mai mult să mă ocup de pian, mama cu orga. Interesant. Dar nu am fost chiar un copil cuminte şi poate ar fi fost bine să fi avut lecţii cu altcineva la pian. La chestia asta m-am gândit mereu şi când l-am avut pe Steffen elev (n. Steffen Schlandt – fiul său, de asemenea organist al Bisericii Negre),  să nu greşesc. Nu l-am ascultat prea bine pe tata şi asta este o problemă. Nu este totdeauna bine să fii elevul părinţilor, deoarece cunoşti persoana şi în viaţa particulară, toată ziua eşti împreună şi parcă nu ai distanţa necesară şi respectul necesar. Dar acest lucru s-a schimbat după ce am fost student. Când m-am întors, într-adevăr, am văzut „Uite cu tata se poate discuta foarte bine” şi mi-a fost, până a murit, un sfătuitor foarte bun.

B.G.: Deci, într-un anumit sens, faptul că aţi mers la facultate, aţi schimbat mediul, v-a schimbat percepţia.

E.S.: Foarte mult. De-abia când eşti plecat de undeva vezi ce a rămas acasă şi unde de fapt ţi-e locul. De-abia aşteptam să mă întorc acasă, poate şi din alt motiv: aici (n. la Braşov, la Biserica Neagră) aveam instrument la dispoziţie – şi încă ce instrument!(n. orga Buchholz este cea mai mare orgă mecanică din România, cu o sonoritate aparte). Pe când la Bucureşti, la facultate, era o orgă…ce sa mai spun? Poate nici pentru studiu nu era bună, cu toate că noi am iubit orga aia pentru că era singura. Îi spuneam „Catilincă”, sau ceva cu „tilincă” (râde). De aceea am venit cu plăcere acasă ca, în sfârşit, să pot studia. Acolo eram mai mulţi, era studiul programat şi motorul trebuia să stea. Şi atunci eu m-am dus la o familie unde am predat lecţii de pian, gratis, ca în schimb să mă lase să studiez acolo.

B.G.: Acum câţi ani aţi devenit organistul Bisericii Negre?

E.S.: Sunt 45 de ani, în 1965…

B.G.: De ce v-am întrebat: vreau să aflu cum şi-a pus amprenta asupra dumneavoastră acest instrument? Mă gândesc că în 45 de ani trebuie să existe o intersectare.

E.S.: Perioada `49-`56 a fost, hai să spunem aşa, destul de săracă în evenimente în biserică, mă refer la cor, pentru că nu era voie. Şi tocmai perioada asta eu am prins-o: nu era voie să cânte orchestra în biserică, în schimb orga, ca printr-o minune, a scăpat şi au venit imens de multe grupuri să asculte orga. La un moment dat profesorul meu, Victor Bikerich, era deja în vârstă şi îi venea greu să cânte dimineaţa la opt sau seara la şapte; la orice oră veneau şi-l chemau. Dar el a ştiut leac pentru treaba asta: a avut elevi, şi foarte mulţi, şi buni. Eu când am prins postul aici, au fost cinci organişti!

B.G.: Deci concurenţa era mare.

Portret
Eckart Schlandt în perioada studenţiei

E.S.: Da. Şi concurenţa înviorează. În anul `53, deci cu un an înainte de a începe eu lecţiile de orgă, au început concertele de orgă, care există şi astăzi. Foarte apreciate astăzi, dar atunci, la început, destul de modest. În sensul că domnul Bickerich a spus: „Eu cânt odată pe zi, că nu pot să urc scările de atâtea ori. Dacă vor să vină grupuri care vor să asculte orga, să vină, dar numai la ora cinci”. Şi care a fost rezultatul? N-a venit aproape nimeni, la început. Am fost şi eu printre publicul acela, aveam numai 13 ani. Erau la un moment dat 10 – 15 oameni (comparând cu luxul imens dinainte de `89 când zilnic a fost concert pe perioada verii cu 350-60 de persoane în medie. Este o realizare uluitoare, de necrezut, pe care noi astăzi n-o putem egala). În `54 eram cel mai mic, dar am avut de învăţat de la domul Fogarascher de exemplu, care până în `73 a fost organist secund,  şi de la care am învăţat imens în ceea ce priveşte repertoriul. În perioada aceea nu aveam radio, nu aveam pick-up, nu se găseau note, singura posibilitate de a învăţa, să cunoaştem muzică de orgă, era de la om la om. Ceilalţi organişti cântau şi ei piese grele, aşa că domnul Bickerich cânta odată pe săptămână, domnul Fogarascher de două ori, domnul Hannak odată, eu odată. Cam aşa era. Deci greul l-a lăsat domnul Bickerich, în perioada aceea, pe umerii elevilor. Şi la slujbe, cum era şi bolnav, era foarte greu pentru el. Plus că s-au interzis concertele mari în biserică şi era foarte deprimat din cauza asta.

B.: Schimbând acum registrul, aş dori să vă întreb cum s-a creionat în interiorul dumneavoastră imaginea lui Dumnezeu, prin muzica de orgă?

E.S.: Am discutat problemele astea mai de mult şi cu preoţi şi cu oameni care sunt mai aproape de biserică. Le-am mărturisit că eu, datorită muzicii am ajuns mai aproape şi de biserică. La care imediat mi-au replicat: „Nu-i suficient. În afara faptului că tu eşti acolo solist şi eşti în centrul atenţiei, lumea te aplaudă “. Am putut să le răspund „Nu sunt eu omul acela“ – până în zilele de astăzi în biserică nu-mi place să se aplaude. Dacă se cântă muzică, se cântă pentru ce a fost ea creată, în biserică, şi nu pentru orgoliul şi vanitatea oamenilor. Sigur, cu timpul, mai ales în lucrările corale, am găsit imens de multe părţi din Biblie. Iar când aud aceste cuvinte imediat le aud şi în muzică, iar asta mă pătrunde adânc. Parcă le înţeleg mai bine prin intermediul muzicii şi le dau mai mare importanţă decât dacă le-aş citi. Poate este greşit…Dacă citesc părţi din Biblie şi nu am corespondet în muzică, mi se întâmplă să trec peste unele lucruri care nu mi se desluşesc. Aşa că vreau să spun că muzica, într-adevăr, ajută. Şi nu numai organistul sau muzicianul, zic eu, ci şi oamenii din cor care repetă aceste lucruri şi le aud mereu, iar după ani de zile, la o reluare, te ancorează în Biblie – şi aş spune – şi în credinţă.

H-E_Schlandt
Foto: Bela Benedek

Organistul Hans Eckart Schlandt s-a născut la Braşov într-o familie de muzicieni. Studiază pianul cu tatăl său (Walter Schlandt) şi orga cu Victor Bickerich la Biserica Neagră. Îşi continuă studiile la conservatorul din Bucureşti (clasa de orgă Helmut Plattner).După absolvirea conservatorului participă la cursuri de perfecţionare la Weimar, Dresden, Nürnberg, Frankfurt, Millstatt ş.a. În 1965 devine organistul Bisericii Negre, conducând mai multe decenii şi corul Bach al Bisericii Negre (1965-2004) Activitatea actuală principală rămâne coordonarea concertelor de orgă estivale renumite în ţară şi străinătate (înfiinţate în 1953), care au făcut ca Braşovul să fie unul dintre centrele muzicii de orgă recunoscut internaţional. Repertoriul concertelor se schimbă de la an la an, incluzând lucrări ale compozitorilor „jubiliari” de exemplu în anul 2006 Mozart, Pachelbel, 2007 Buxtehude, 2008 Messiaen, pe lângă repertoriul uzual. Stagiunile de vară cuprind ca. 35 de concerte ţinute de 3 ori pe săptămînă de organişti din ţară şi străinătate, concerte foarte apreciate de un public numeros. Organistul Eckart Schlandt a concertat în toată Europa şi SUA şi susţine în continuare o  activitate organistică foarte intensă. A realizat imprimări cu muzică din Transilvania şi cu lucrări în prima audiţie cu muzică autohtonă.

Anunțuri

Un gând despre „La mulţi ani, Hans Eckart Schlandt!

  1. Un interviu elocvent pentru a intelege aceasta mare personalitate a muzicii si acest OM minunat…multumesc pentru postare!La multi ani,H.E.Schlandt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s