Planifică-ți o plimbare la Râșnov sâmbătă

Concertele ediţiei a IV-a a festivalului Musica Barcensis vor ajunge în acest sfârşit de săptămână şi la Râșnov. Biserica Evanghelică C.A. din localitate va găzdui sâmbătă, 13 iulie, de la ora 18:00, concertul de vioară și orgă susţinut Elena și Horia Cristian.

Foto: Steffen Schlandt
Foto: Steffen Schlandt

Cei doi muzicieni propun publicului ce se va găsi în biserica din Râșnov un program care va cuprinde lucrări de Corelli, Kreisler, Biber, Bach, Buxtehude, Telemann și LʼOeillet de Gant. Timp de aproximativ o oră, cei prezenţi vor avea ocazia de a asculta sonoritatea orgii, construite în anul 1781 de Johann Prause şi extinse în anul 1824 de constructorul râșnovean Johann Thois, care se va împleti cu sunetul viorii.

Foto: Steffen Schlandt
Foto: Steffen Schlandt

În anul 2009 a început renovarea manualului principal din orga de la Râşnov, după ce positivul fusese restaurat în anul 2006. Orga veche Prause din anul 1781 a cuprins doar un manual fără pedal. În anul 1824 Johann Thois (din Râşnov) a mai construit un Rückpositiv şi a adăugat pedalierul. Mai târziu Heinrich Meiwald a extins pedalierul (1846) iar ultima schimbare a efectuat-o Karl Einschenk în anul 1899. Restaurarea efectuată de atelierul de la Hărman a cuprins revenirea la dispoziţia originală la cele trei compartimente: la Manual s-a refăcut orga Prause, la Rückpositiv – orga Thois, iar pedalierul are acuma combinaţia Thois-Meiwald. Pentru a nu lăsa tuburile din spate să obtureze optic privirea, şi pentru a ajuta acustic orga, s-a hotărât mutarea dulapului principal cu 80 cm înspre nava bisericii. Urmele pe podeaua sub orgă au indicat această poziţie, ca fiind cea iniţială. Această orgă este dovada unei simbioze între doi meşteri, care au respectat munca celorlalţi şi nu au înlăturat ci au conservat lucrările predecesorilor. Orga din Râşnov şi efectul produs după completarea din anul 1824 poate să fi fost un punct de plecare pentru 2 proiecte care au început în perioada anilor 1820-1830:
– Râşnov 1824 (Thois extinde orga cu un positiv)
– Sânpetru 1826 (Thois face o orgă complet nouă cu 2 manuale )
– Codlea 1833 (orga Prause se extinde cu un positiv)
Aceste trei orgi sunt singurele din Ţara Bârsei care au acest positiv dorsal (Rückpositiv).

Steffen Schlandt – „Muzica de orgă în bisericile evanghelice din Braşov şi Ţara Bârsei”

Biletul de intrare la concertele din Râșnov este 4 lei și se poate procura la intrarea în biserică.

Următorul concert din seria Musica Barcensis va avea loc la Biserica fortificată Ghimbav, în data de 20 iulie. Vezi programul festivalului AICI.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s