„Tărâmul reclamelor de Crăciun” goes global

Prin 2009 scriam despre cum Braşovul a devenit tărâmul reclamelor de Crăciun. Spuneam atunci despre faptul că cele trei companii telefonice Orange, Vodafone şi Cosmote (ordine pur aleatorie) filmau spoturi tv tematice (iarnă, Crăciun) pe la noi. Şi mai spuneam cum ma încerca aşa o mândrie locală că Braşovul se remarcă a fi un oraş care inspiră ideea de poveste de iarnă.

Anul ăsta se pare că am ridicat ştacheta: am trecut la nivel global. Cum aşa? Păi se pare că cei de la Coca-Cola au hotărât să aleagă Braşovul pentru spotul lor „Christmas Balloons” (acum să nu fim extrem de entuziasmaţi: uitându-mă pe canalul lor YouTube am văzut că în ultimul timp au făcut tot felul de clipuri publicitare în diferite colţuri ale lumii, în ideea de a arăta „uite ce extraordinari suntem noi că unim culturile şi oamenii bla-bla”).

Îmi place să văd Braşovul prin lentila celui care nu vede zilnic clădirile şi colţurile de străzi. Mi se pare că de fiecare dată când regizorul observă un alt detaliu pe care îl pune în evidenţă, am şansa de a redescoperi feţe ale oraşului pe care le ignor în mod normal.

Cât despre reclamă trebuie să-i dau în vileag pe cei de la Coca-Cola şi să spun, ca unul care am văzut când se filma în Piaţa Sfatului, că majoritatea celor care apar în reclamă sunt actori (doar în cadrele unde se văd oameni care fac poze şi se uită „dezorganizat” în sus, sunt braşoveni surprinşi de baloanele care zboară). Cu toate astea, reclama e faină şi cu siguranţă e mult mai profesionist realizată decât cele făcute sub frunza lui Udrea pentru promovarea României, şi cred că mai eficientă în promovarea imaginii ţării. Ce e iarăşi fain este faptul că Braşovul ajunge în diferite colţuri ale lumii şi poate că scurtele imagini vor rămâne pe retina unor oameni care vor fi curioşi să afle unde a fost filmată reclama. Aşa că am putea spune fără a peria şi a face reclamă din interes financiar: mulţumim Coca-Cola (eşti tu o băutură cam nesănătoasă, dar ai fost simpatică la treaba asta 😉 )

Cola_Brasov

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s