Îmi place să fiu pensionar

Bine, nu de România, ci pensionar din ăla occidental care a muncit o viață ca la bătrânețe să se bucure de cotizația la fondul de pensie pe deplin. Care își permite să fie mai multe luni din an plecat decât pe acasă. Care nu mai vrea viteză, agitație, senzații tari sau destinații de fițe.

Se prea poate să am chiar ceva ADN de pensionar plimbăreț… Oare decizia de a merge în luna de miere în Toscana, undeva la țară, e un indiciu suficient? Partea bună e că mi-am găsit partenera cu cromozomi compatibili.

Nevăstuica și cu mine avem o fascinație de a ignora hărțile turistice și de a o lua de capul nostru pe străduțe, la întâmplare. Acum să nu credeți că plecăm orbește, fără să avem habar pe unde suntem sau unde am putea ajunge. Dar în planificarea generală lăsăm mereu timp și spațiu pentru explorări spontane.

Spre exemplu, plimbându-ne printre satele de pe dealurile toscane, ne-am adus aminte că ne spusese gazda despre o moară istorică undeva în apropierea orășelului în care ne planificasem să ajungem. Fiind „the master of Google Maps and orientation”, am dibuit pe unde ar trebui să o luăm ca să o găsim. Dar, ce să vezi? ADHD-ul nostru turistic ne-a făcut să deturnăm de la traseu, văzând un drum pietruit care ne făcea cu ochiul.

Am dat de o pensiune izolată unde nu părea să fie nimeni. Liniște. În afară de pârâul care curgea pe lângă ea, nimic nu se mișca. (Din cauza prea multelor filme văzute, mintea mea deja rula scenarii de tot felul) Curioși și nepresați de timp am explorat nestingheriți zona.

Poate tot de la genele de pensionar se trage, însă colțul ăsta pustiu și liniștit mi-a ajuns mai la inimă decât mega-turistica Florență. Păi cum să nu îți radieze sufletul când ți se deschide o astfel de potecă înainte?

Toată lumea vine în Toscana pentru a admira celebrele dealuri cu vii și siluete de copaci care străjuiesc drumuri către domenii însorite. Pe mine, însă, m-a fascinat mai mult pădurea.

Potecile printre copaci au mereu acel mister care lasă loc imaginației și gândurilor să se alăture. Iar dacă le străbați alături de persoana potrivită, nici nu-ți trebuie mai mult…

Uite așa, un articol pentru concursul Spring SuperBlog 2017 mi-a trezit amintiri faine și un dor puternic de ducă. Și mă voi duce, cu nevăstuica, precum doi pensionari fără griji.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s